Întrevedere Sturza-Hogan: SUA vor continua să sprijine modernizarea Armatei Naționale

Ministrul Apărării Eugen Sturza şi noul ambasador al SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, au trecut astăzi în revistă cooperarea bilaterală şi au discutat despre oportunităţile de intensificare a dialogalului moldo-american pe dimensiunea apărării.

Eugen Sturza și Dereck J. Hogan. Foto: army.md

Cu această ocazie, ministrul Sturza i-a prezentat diplomatului american cele mai importante realizări ale reformei militare, cu accent pe proiectul de profesionalizare a Armatei Naţionale, elaborarea şi aprobarea documentelor strategice, precum şi iniţierea unor programe care au ca scop îmbunătăţirea calităţii viţeii militarilor şi angajaţilor civili din sector.

De asemenea, Eugen Sturza a mulţumit pentru sprijinul constant acordat de Guvernul SUA la modernizarea Armatei Naţionale, prin programe de asistenţă şi instruire, care sunt direcţionate spre consolidarea sistemului de apărare al Republicii Moldova. În acest sens, ministrul s-a referit la pregătirea militarilor în instituţiile specializate de învăţământ din SUA, unde până la ora actuală au studiat aproximativ 500 de militari, dotarea cu echipament şi unităţi de tehnică, precum şi la activităţile şi exerciţiile desfăşurate în comun cu Garda Naţională a Statului Carolina de Nord.

Ministrul Apărării a menţionat şi contribuţia SUA la renovarea Bazei Militare de Instruire a Armatei Naţionale de la Bulboaca, în cadrul Iniţiativei Globale pentru operaţiuni de menţinere a păcii (GPOI), acţiune care au ca obiectiv crearea condiţiilor optime de instruire pentru militarii moldoveni.

La rândul său, ambasadorul Hogan a apreciat progresul înregistrat de Ministerul Apărării în derularea reformei sectoriale şi a declarat că Statele Unite ale Americii vor sprijini în continuare, prin proiecte şi programe de asistenţă, modernizarea Armatei Naţionale.

Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre situaţia regională şi reglementarea conflictului transnistrean pe cale paşnică.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:, , ,

2 răspunsuri

  1. Da poate scoatem odata si odata serviciul militar in termen si punem o armata mica, dar profesionala?

    Apreciază

  2. Rpublica Moldova fiind un stat mic, pentru ași asigura securitatea are nevoie de susținerea unor puteri așa cum este SUA, iar prin susținerea acestora se poate de modernizat inclusiv și domeniul apărării.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Dima Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.