Circa 1500 de investitori, finanțatori, dar și importatori și exportatori din Republica Moldova și din alte 30 de țări participă la Moldova Business Week 2018, care se desfășoară în perioada 27-29 noiembrie la Chișinău. Pe parcursul a trei zile, vor fi organizate prelegeri și sesiuni despre potențialul investițional al ramurilor strategice ale economiei naționale. Evenimentul, care este la cea de-a cincea ediție, este organizat de Agenția de Investiții sub egida Guvernului, transmite IPN.

Prezent la deschiderea evenimentului, premierul Pavel Filip a declarat că Business Week este un forum care vine să prezinte noi oportunități de afaceri și investiții în Republica Moldova. Premierul a menționat că s-au făcut mai multe reforme care vizează mediul de afaceri și important este că s-au făcut împreună cu mediul de afaceri. A fost aprobată o politică fiscală pentru a asigura o previzibilitate a mediului de afaceri. A fost redusă presiunea asupra mediului de afaceri din partea instituțiilor cu funcții de control, mai ales a organelor de forță, a fost redus numărul instituțiilor de control etc.

Potrivit premierului, ca urmare a reformelor promovate s-a înregistrat o creștere economică constantă. În trimestrul doi al anului curent aceasta a atins 5,2%. În același timp, numărul persoanelor care primesc salarii în plic a scăzut de două ori, exporturile au crescut cu 30% și, în doar jumătate de an, au fost făcute investiții străine directe în valoare de circa 130 de milioane de dolari. Totodată, în următorii doi ani sunt prognozate investiții de 380 de milioane de dolari. „Acestea sunt, de fapt, cele mai bune argumente – cifrele. Cifrele nu au nevoie de declarații și explicații. Cifrele nu mint niciodată și vorbesc pentru noi – sunt rezultatele reformelor deloc ușoare pe care le-am pornit”, a menționat Pavel Filip.

Directorul general al Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc, a spus că Agenția lansează astăzi brandul investițional de țară un „Pom al Vieții”, care a crescut și și-a extins coroana cu noi ramuri solide, ce reprezintă sectoarele strategice ale economiei naționale. Este vorba despre brandul unui program-umbrelă, sub care vor fi reunite eforturile comune ale statului, ale mediului de afaceri, ale cetățenilor, dar și ale diasporei pentru a promova Moldova în vederea atragerii capitalului străin. Sursa a mai spus că la baza inițiativei stă evoluția firească prin care trece Moldova și dorința de a-i consolida identitatea drept o piață emergentă, competitivă și atractivă pentru investiții.

Ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, a declarat că atragerea investițiilor creează oportunități pentru creșterea economică a țării. De aceea, în colaborare cu mediul de afaceri, actualul Guvern a pus în aplicare o serie de reforme și politici menite să îmbunătățească climatul investițional. Printre cele mai importante măsuri, ministrul a subliniat reducerea numărului de acte permisive pentru agenții economici, procesul de digitalizare, implementare ghișeului unic etc. Ministrul a mai spus că autoritățile își doresc ca Moldova să devină atractivă pentru investitori.

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, a declarat că, după frauda bancară și decapitalizarea celor trei bănci, sistemul a fost curățat, iar ca urmare a devenit unul robust și puternic pentru investiții. De asemenea, și oamenii au încredere în bănci. Băncile din Moldova dețin 1,5 miliarde de euro care așteaptă să fie investite, o rezervă uriașă, spune guvernatorul care va fi baza pentru investițiile viitoare.

Directorul financiar al companiei SE Bordnetze SRL, Igor Corman, președinte al Parlamentului în mai 2013 – decembrie 2014, susține că în Republica Moldova există condiții bune pentru investitorii străini. Investițiile aduc și locuri de muncă, și bani în bugetul de stat. Din punctul de vedere al forței de muncă accesibile, Republica Moldova este atractivă. Compania pe care o reprezintă are peste 2300 de angajați și mai are nevoie de aproximativ 800. Important este să existe forță de muncă de calitate.

Thierry Landry, senior business manager în cadrul companiei franceze Akka Romsery, a declarat că are filiale în 24 de țări ale lumii și planifică să vină și pe piața moldovenească cu o afacere în domeniul ingineriei. Potrivit lui, în Republica Moldova universitățile oferă o pregătire teoretică bună, dar e nevoie și de experiență practică.

Reclame