Moscova anunță o nouă surpriză cu iz electoral pentru moldoveni

Autoritățile ruse anunță o nouă amnistiere migrațională pentru cetățenii Republicii Moldova, înainte de alegerile parlamentare din februarie 2019, notează Radio Chișinău.

Foto: argumentul.info

Astfel, cetățenii moldoveni care se află pe teritoriul Federației Ruse, dar au depășit termenul legal de ședere, vor putea să revină în Republica Moldova, în perioada 1 ianuarie – 24 februarie, adică inclusiv până în ziua alegerilor, fără să le fie aplicate sancțiuni administrative, potrivit unui anunț publicat astăzi de Ministerul rus de Interne

De asemenea, celor care le-a fost interzis accesul pe teritoriul Federației Ruse, autoritățile de la Moscova promit să le aplice sancțiuni mai blânde, începând cu data de 25 februarie.

În nota ministerului rus se mai menționează că aceste măsuri sunt luate la rugămintea președintelui Igor Dodon, exprimată în cadrul vizitei sale la Moscova din 31 octombrie.

Decizia se referă la aproximativ 170 de mii de cetățeni moldoveni, a precizat pe Facebook Igor Dodon, care precizează că ei sunt obligați să părăsească teritoriul Rusiei în perioada ianuarie – februarie 2019 și să revină în Rusia nu mai devreme de luna martie anul viitor, pentru a beneficia de aceste condiții.

Menționăm că Igor Dodon a anunțat recent că va candida pe listele Partidului Socialiștilor la alegeri, afirmând că legislația îi permite acest lucru, deși anterior președintele Parlamentului, Andrian Candu, declarase contrariul.

Reclame


Categorii:Actualitate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.