Pentru a nu se mai întâmpla ceea ce a avut loc la alegerile locale din Chișinău, adică pentru a nu mai fi nevalidat scrutinul, cetățenii cu drept de vot trebuie să iasă masiv la urne. Declarația aparține liderului Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

Andrei Năstase. Captură video: fb.com/AndreiNastase.DA

„Pentru a nu se mai întâmpla ceea ce s-a întâmplat la municipale, pentru a nu-i permite să fure în continuare, este de datoria noastră să ieșim cât mai multă lume la vot. Ieșirea masivă la vot va rezolva ecuația și această guvernare va pleca așa cum nu se așteaptă. Este esențial să nu stăm acasă”, a declarat liderul PPPDA.

Potrivit lui Năstase, alegerile municipale, cele care nu au fost validate de instanțele de judecată, au fost un precedent periculos, dar, în același timp, au demonstrat că se poate, dacă cetățenii sunt uniți.

Andrei Năstase, de asemenea, a menționat că viitorul bloc ACUM nu negociază cu partidele politice o eventuală participare împreună la parlamentare, ci a înaintat o ofertă pentru formațiunile pro-europene ca acestea să propună unii candidați. „Ușile acestui bloc sunt deschise pentru alți exponenți ai partidelor din Republica Moldova de orientare democratică, pro-europeană, populară – oameni buni și oameni de calitate. Iată pentru ei suntem deschiși”, a menționat liderul PPPDA.

Politicianul menționează că indiferent de decizia unor partide sau entități civice sau politice, blocul ACUM, format de PPDA și PAS, împreună cu exponenți ai societății civile, își continuă ceea ce și-a propus să facă – să identifice cei mai buni oameni care vor fi pe listele acestui bloc și în circumscripții.

În ceea ce privește ancheta în cazul „Open Dialog” în care s-a examinat o eventuală finanțare de către acest ONG a Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr și liderilor acestora, Andrei Năstase spune că nu a primit vreo citație de la Procuratură. „Nu am primit nicio citație din partea Procuraturii și nici nu cred că voi primi vreodată pentru că orice procuratură din această lume nu ar da curs unor inepții de-ale lui Candu, Vremea, Plahotniuc sau alții”, a menționat Andrei Năstase. Liderul PPPDA spune că dacă va exista o asemenea citație, va reacționa „ca atare”.

Reclame