Germania susține prelungirea sancțiunilor impuse de UE asupra Rusiei

Germania va susţine prelungirea sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, a declarat miercuri cancelarul german Angela Merkel, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Angela Merkel și Vladimir Putin

Autorităţile ruse au capturat navele militare ucrainene Berdiansk, Nikopol şi Iani Kapu, în urma unui incident care a avut loc pe data de 25 noiembrie, în zona strâmtorii Kerci, ce desparte Marea Neagră de Marea Azov. Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre cele trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi NATO au criticat Rusia şi au cerut măsuri pentru detensionarea situaţiei.

Departamentul de Stat din SUA a afirmat că incidentul din Marea Azov dintre Rusia şi Ucraina este dovada clară că Europa ar trebui să renunţe la proiectul gazoductului Nord Stream 2.

Berlinul susţine că proiectul Nord Stream 2 este unul privat şi nu este în niciun fel finanţat din fonduri publice.

Mediafax

Reclame


Categorii:Externe

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.