PPDA și PAS au semnat duminică, 16 decembrie, acordul de constituire a blocului electoral „ACUM Platforma DA PAS” pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. PLDM a anunțat că va merge împreună cu blocul „ACUM” la parlamentare. De asemenea, liberalul Dorin Chirtoacă a declarat în cadrul unei conferințe de presă că PL se va alătura blocului electoral la alegerile din 2019.

privesc.eu

„Formalizarea acestui bloc electoral o facem în strictă conformitate cu legislația, constituția și dorința populației Republicii Moldova călăuzite de ideea unirii și a tot ceea ce înseamnă meritocrație și integritate. Modul în care am acționat în cele două scrutine: prezidențial și municipal, ne permit să spunem că nimic nu poate sta în calea dorinței noastre de libertate cu o justiție și economie funcțională. Pentru aceasta avem nevoie de foarte multă muncă și dăruire. Ei vor încerca să ne dezbine, să ne discrediteze, dar nu au nicio șansă în fața solidarității și unității”, a declarat liderul PPDA, Andrei Năstase.

„Această unitate a fost testată în câteva scrutine pe parcursul a doi ani. Ne unește scopul de a pune Republica Moldova pe făgașul normal și dorința de a construi o societate cu adevărat democratcă. Ne unește angajamentul de a scăpa de tot felul de hoți și corupți. Trebuie să mergem și să transmitem speranța și încrederea noastră tuturor. Atunci o să reușim! ACUM învingem”, a declarat președinta PAS, Maia Sandu.

Reclame