Un sfert de veac de pușcărie pentru Platon

Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat pe omul de afaceri Veaceslav Platon la 25 de ani de închisoare, care este un termen maxim în Moldova.

Veaceslav Platon. Foto: zdg.md

Avocatul său, Eduard Rudenco, a comunicat agenţiei INFOTAG că Curtea de Apel a comasat termenul de sancţiune în toate cele trei cauze penale intentate pe numele clientului său.

Inițial, Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru delapidare de fonduri de la Banca de Economii și la 12 ani pentru implicarea într-o schemă de deturnare de fonduri din câteva companii de asigurări din România (unde el era coproprietar). De asemenea, el a fost acuzat de coruperea ofițerilor unității speciale „Pantera” din cadrul Departamentului Instituțiilor Penitenciare al Ministerului Justiției. Acum, pe toate cele trei cauze, a fost stabilit un singur termen – 25 de ani de închisoare.

Decizia Curţii nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.

În timpul ședinței Curţii de Apel, președintele acesteia, Xenofon Ulianovschi, nu i-a permis lui Platon să facă declarații, precum şi a refuzat să audieze martorii apărării și să accepte prezentarea probelor acesteia.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.