După ce ACUM i-a tras pe sfoară, PL caută noi aliați. Apelul lui Chirtoacă către toți liderii unioniști

După disensiunile apărute cu cei din blocul „ACUM”, preşedintele PL, Dorin Chirtoacă, caută noi aliaţi. Acesta a lansat noaptea trecută un apel către mai mulţi unionişti pentru a se consolida în vederea alegerilor din 24 februarie.

Dorin Chirtoacă. Foto: pl.md

Chirtoacă a acuzat blocul „ACUM” că a „minţit şi trădat” PL, iar în aceste condiţii a făcut apel la „consolidarea tuturor unioniştilor”.

„Fac un apel public catre liderii unionişti ai partidelor politice şi ai societăţii civile: Nicolae Dabija, Vlad Bileţchi, Anatol Ursu, Ion Leaşcenco, şi toţi cei care am organizat pe 25 martie Marea Adunare Centenară, să ne unim forţele, să ne consolidăm în jurul PL-ului, să scoatem Basarabia din ghearele dictaturii, să nu admitem să ajungă pe mâna fariseilor, şi să o îndreptăm pe singura cale dreaptă – calea Unirii cu România! PL îi va contacta pe liderii menţionaţi mai sus, precum şi alţii pentru a da curs prezentului apel”, a scris Dorin Chirtoacă pe Facebook, într-un mesaj postat la miezul nopţii.

Președintele PL i-a mai acuzat pe cei din blocul „ACUM” că „prin mârşăvia care au făcut-o ei ne-au deschis calea directă spre Unire”.

„Dacă ne mobilizăm, prin faptul că i-am deconspirat, noi avem şansa chiar să-i batem în aceste alegeri să luăm mai multe voturi decât ei, să debarcăm astfel şi regimul Plahotniuc-Dodon, şi să devenim forţa politică de bază din RM. De aici şi până la Unire va mai rămâne numai un pas!”, a mai scris Chirtoacă.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.