Numărul persoanelor care și-au procurat o locuință prin intermediul programului guvernamental „Prima casă” a ajuns la circa 1100. Dintre acestea, 800 sunt familii tinere, iar 295 sunt tineri necăsătoriți.

Foto: gov.md

Pentru procurarea locuințelor, băncile comerciale au acordat credite în valoare de 520 mln de lei. Suma totală a garanțiilor active este de 260 mln de lei. Valoarea medie a locuințelor achiziționate atinge cifra de 560 mii de lei. Vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani. Datele au fost prezentate de ministrul Finanțelor, Ion Chicu, pe Facebook.

„La Mulți Ani în (prima) casă nouă! Pentru peste 1100 de familii tinere sau tineri necăsătoriți, 2018 a însemnat anul, în care și-au procurat o locuință. Prima lor casă! Să le fie de bine și să vină cât mai rapid cu solicitări de compensații „Prima Casă – 3” – mai mulți copii, mai mare suportul din partea statului!”, a scris Ion Chicu.

Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat la 26 martie curent.

Moldpres

Reclame