Anul politic 2018 s-a caracterizat printr-o stabilitate și liniște relativă. Stabilitatea a fost asigurată, în principal, de activitatea partidului de guvernământ împreună cu partenerul său din coaliție, care au format o majoritate parlamentară și au realizat multiple programe. De această părere este Victor Juc, vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, transmite IPN.

Foto: parlament.md

Potrivit lui, PDM se confruntă cu două probleme: critica atât din partea opoziției parlamentare, cât și din partea celei extraparlamentare și „sindromul partidului de guvernare”, referindu-se la traseismul birocrației raionale.

În ceea ce privește opoziția parlamentară, Partidul Socialiștilor a fost condus nu atât de președintele formațiunii, cât de șeful statului, Igor Dodon, spune Victor Juc. În opinia lui, în mare parte, PSRM a avut o poziție de așteptare și de încercare de a convinge electoratul că pe viitor socialiștii vor obține majoritatea în următorul Parlament.

„Ei (n.r. socialiștii) înțeleg că nu vor putea lua majoritatea, de aceea încearcă să demonstreze că vor fi într-o oarecare măsură concilianți”, spune vicedirectorul ICJPS.

Despre Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr, care formează blocul ACUM DA PAS, Victor Juc spune că era clar de la început că aceste formațiuni vor merge împreună la alegeri. Potrivit lui, nu există deosebiri strategice între cele două partide.

„Cele două partide deja au realizat ceea ce și-au propus – de a curăța segmentul de centru-dreapta de alte partide, dat fiind faptul că nu au fost admiși alți participanți în bloc, doar ca persoane fizice”, spune vicedirectorul ICJPS.

În plus, Victor Juc spune că există riscul ca unioniștii să nu fie reprezentați în următorul legislativ.

Politologul Alexandru Solcan consideră că în 2018 s-au făcut bilanțurile activității guvernării. Potrivit lui, guvernarea a atenționat despre pericolul războiului hibrid din care Republica Moldova face deja parte.

Drept rateuri ale anului 2018 Alexandru Solcan numește invalidarea alegerilor locale din municipiul Chișinău și faptul că nu a fost introdus în Constituție obiectivul integrării europene.

Reclame