China testează, după SUA, o mega-bombă

China a testat cea mai puternică bombă nenucleară, potrivit unei publicaţii de stat, care a supranumit-o „versiunea chineză a mamei tuturor bombelor”, o trimitere la o bombă americană lansată în Afganistan, relatează AFP.

Producătorul de armament Norinco, o întreprindere de stat, a publicat pe site o înregistrare video în care apare, timp de câteva secunde, lansarea unei bombe.

Bomba cade pe un câmp, după care provoacă o imensă minge de foc şi o coloană de fum negru.

Un bombardier chinez de tip H-6K a efectuat această largare a bombei, a căreii „putere este inferioară doar celei a armelor nucleare”, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă China Nouă.

Nici Norinco şi nici China Nouă nu au oferit, însă, precizări cu privire la data ori locul exploziei sau a razei de acţiune a acesteia.

Statele Unite au lansat în aprilie 2017, în Afganistan, cea mai puternică armă convenţională din arsenalul american, o bombă cu un suflu masiv – massive ordnance air blast (MOAB), pe care au numit-o „mama tuturor bombelor”.

Bomba americană, supranumită „mama tuturor bombelor”

Bomba chineză ar avea cinci-şase metri lungime, dar ar fi mai mică şi mai uşoară ca cea americană, potrivit lui Wei Dongxu, un analist militar de la Beijing, citat în edţia de vineri de cotidianul semioficial Global Times.

„Explozia masivă generată poate aneantiza cu uşurinţă şi în totalitate ţinte terestre fortificate”, a subliniat Wei.

News.ro

Reclame


Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.