Zeci de autospeciale au fost implicate în deszăpezirea drumurilor

Circa 70 de autospeciale au efectuat pe parcursul nopții trecute lucrări de deszăpezire și lărgire a părții carosabile.

Foto: canal3.md

Șeful Serviciului operativ al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Sergiu Căpățină, a specificat pentru Moldpres că, noaptea trecută, în zona de sud a țării a nins.

„În lucrări au fost implicați 124 de muncitori, care au împrăștiat peste 536 de tone de material antiderapant. În prezent, circulaţia rutieră este asigurată în condiții de iarnă. De asemenea, continuă lucrările de patrulare, deszăpezire şi combatere a lunecușului”, a spus Căpățină.

Totodată, autoritățile au atenționat că în urma ninsorilor abundente s-a format un strat gros de zăpadă pe acoperișurile clădirilor, dar și țurțuri. În context, cetățenii sunt avertizați că, în perioada zilei, când sunt înregistrate temperaturi care oscilează între minus și plus, zăpada, dar și țurțurii se topesc lent și pot cădea. Astfel, autoritățile au îndemnat subalternii să curețe acoperișurilor edificiilor. O atenție deosebită va fi acordată grădinițelor, școlilor, dar și instituțiilor medicale.

În următoarele zile, vremea se încălzește ușor. Pe timp de noapte, termometrele vor indica până la -11 grade Celsius, în nordul țării, iar ziua se vor înregistra până la +4 grade Celsius, în sud. Izolat, va ninge.



Categorii:Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.