Cancelarul german Angela Merkel a susţinut, miercuri, că organizaţiile globale precum Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială (BM) trebuie reformate, notează Mediafax.

Angela Merkel. Foto: russia-insider.com

Merkel a apreciat că reformarea ar ajuta la restabilirea încrederii în sistemul financiar global, apărând multilateralismul drept garant al conceptului câştig-câştig (win-win).

„De mult timp, ţările emergente precum China şi India au influenţat, într-un mod foarte puternic, economia mondială, iar când unui sistem existent îi ia prea mult timp pentru a reacţiona, consecinţele sunt că alţi (ţări) se remarcă prin noi instituţii”, a spus Merkel, în cadrul unui discurs, ţinut la Davos.

Cancelarul german a mai susţinut ca lumea vestică trebuie să se împotrivească actualelor tendinţe de fragmentare a arhitecturii internaţionale.

„Cred că ar trebuie să înţelegem interesul nostru naţional într-o manieră în care ne gândim la interesul celorlalţi şi din acel punct să creăm situaţiile câştig-câştig care sunt precondiţiile pentru multilateralism”, a adăugat Merkel.

Reclame