Grup criminal destructurat: 17 persoane reținute și peste 450 de kg de hașiș ridicat

Oamenii legii în comun cu angajații Serviciului Vamal au destructurat un grup criminal organizat specializat în contrabandă cu droguri, în special de tip hașiș, din Spania spre Federația Rusă.

politia.md

Operațiunea de reținere a demarat la data de 19 ianuarie a.c., iar până la moment pe teritoriul R. Moldova au fost reținute șapte persoane, printre care liderul și membrii activi ai grupării. Liderul grupării, s-a dovedit a fi un moldovean de 30 de ani, fost angajat al poliției de frontieră. Acesta a creat un grup criminal organizat și o schemă prin care transporta drogurile din țara de origine spre țările de consum pentru ulterioara realizare. În cadrul investigațiilor au fost identificate mai multe trasee de deplasare și transportare a drogurilor, toate acestea ocoleau teritoriul Republicii Moldova.

Printre cei reținuți este și un actual angajat al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, în vârstă de 28 ani, care a activat în calitate de curier în transportarea drogurilor, precum și racola persoane pentru această activitate.

Ca urmare a conlucrării cu organele de drept din Romania, Ucraina, Federația Rusă, Bielorusia, Spania, prin intermediul comisiilor rogatorii și a grupelor comune de investigație interstatale, în perioade diferite ale investigațiilor, din 2016 și până în prezent, au fost reținute alte 10 persoane și confiscate peste 450 kg de hașiș, în sumă de peste 2 mln. euro.

Pe acest caz urmează să fie reținute și alte persoane ce activau în calitate de transportatori și realizatori ai drogurilor, membri activi ai grupării criminale organizate.

La moment, cele șapte persoane reținute în R. Moldova au statut de învinuit, șase din ei au primit mandat de arest pe un termen de 30 de zile și unul pe un termen de 20 de zile. Din cei reținuți pe teritoriul altor state, trei persoane au fost condamnate la privațiune de libertate pe un termen de 15, 17 și 6 ani.

Dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele reținute riscă de la 7 la 15 ani privațiune de libertate.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.