Un general venezuelan, Francisco Yanez, l-a recunoscut, sâmbătă, ca şef al statului pe liderul opoziţiei, Juan Guaido, subliniind că nu mai este de acord cu „autoritatea dictatorială” al lui Nicolas Maduro, scrie News.ro.

Juan Guaido

„Vă informez că nu mai recunosc autoritatea dictatorială a lui Nicolas Maduro şi îl recunosc pe Juan Guaido drept preşedinte al Venezuelei”, a spus Yanez într-o înregistrare video transmisă pe Twitter

Francisco Yanez este prezentat drept director de planificare strategică al forţelor aeriene.

Yanez este primul ofiţer de rang înalt care-l recunoaşte ca preşedinte pe Juan Guaido, liderul Adunării Naţionale venezuelene.

Juan Guaido, în vârstă de 35 de ani, s-a autoproclamat ”preşedinte în exerciţiu” la 23 ianuarie. El a îndemnat la o manifestaţie sâmbătă, prin care să se ceară ”alegeri libere” preşedintelui Maduro.

Reclame