Republica Moldova ocupă locul 97 din 180 de țări incluse în clasamentul elaborat de Fundaţia americană Heritage şi revista The Wall Street Journal, care evaluează gradul de deschidere a economiilor naționale.

Potrivit raportului „2019 Index of Economic Freedom” (Indicele Libertăţii Economice), țara noastră a urcat opt poziții în clasamentul mondial, înregistrând un scor de 59,1 puncte din 100 și se apropie tot mai mult de țările cu economii ,,moderat libere”. În ultimul trei ani, Republica Moldova a urcat 20 poziții și și-a îmbunătățit performanța cu aproape două puncte.
Țara noastră a acumulat note mai mari decât în anul trecut la 7 indicatori din 12, inclusiv la capitolele: dreptul de proprietate, eficiența juridică, libertatea afacerilor, plata taxelor și altele.
În același timp, Republica Moldova a fost apreciată la nivelul țărilor din fruntea clasamentului la indicatorul – fiscalitate (92.0 puncte) și plata taxelor (85.4), domeniu în care economia moldovenească este calificată drept liberă.
Potrivit indicelui libertății economice, Republica Moldova se plasează pe locul 40 din 44 de state din Europa. Țările vecine, România și Ucraina, ocupă locul 42 și respectiv 147.
Conform experților, economia moldovenească a înregistrat o creștere cu 0,7 puncte procentuale față de anul trecut, urmare a îmbunătățirii eficienței judiciare, cheltuielilor guvernamentale și sănătății fiscale, care au depășit scăderea la capitolul „libertatea forței de muncă”.
Hong Kong, Singapore şi Noua Zeelandă sunt considerate țări cu cele mai libere economii.
Categorii:Economie
Avem doi ani de cand economia creste stabil cu 4% pe an. Voi de unde credeti ca a avut conducerea bani pentru majorari de salarii? Iata din aceasta crestere
ApreciazăApreciază
presa care n-o sa dea aceasta stire o sa-si dea macazul pe fata ca apartine lui Platon si Topilor…
ApreciazăApreciază
Iata alte date concrete ce demonstreaza ca in acesti trei ani guvernarea a intreprins masuri de imbunatatire in domeniul economic si nu numai.
ApreciazăApreciază