Comisia Electorală Centrală a stabilit, în cadrul ședinței de astăzi, 09 februarie curent, tirajul buletinelor de vot la alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019 pentru secțiile de votare din circumscripțiile uninominale nr. 1-48. În total, urmează a fi tipărite 11.863.788 buletine de vot.

cec.md

Buletinele de vot se vor tipări pe hârtie opacă (mată), iar acestea se vor deosebi prin culoare: cele pentru alegerile parlamentare în circumscripţiile uninominale vor fi de culoare violet, iar în circumscripţia naţională – culoare gri afumat. În cazul referendumului republican consultativ: buletinul care va conţine întrebarea „Sunteţi pentru reducerea numărului deputaţilor din Parlament de la 101 la 61?” – va avea culoarea galben pal, iar cel pe care va fi imprimată întrebarea „Sunteţi pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputaţii din funcţie dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile lor?” – va avea culoarea bej.

La 24 februarie 2019 vor avea loc alegeri parlamentare şi referendumul republican consultativ.

Reclame