Președintele Parlamentului, Andrian Candu, susține că președintele Igor Dodon și-a dorit ca cei doi cetățeni moldoveni, ținuți ostatici în Afganistan, să revină acasă doar în timpul campaniei electorale, acest lucru fiind folosit în mod cinic.

Andrian Candu. Foto: parlament.md

„Autoritățile Republicii Moldova urmează să analizeze toată această situație și să dea calificative legale modului în care Igor Dodon s-a folosit de pârghii cinice pentru a-i răpi din nou din drumul lor spre Moldova. Această acțiune este un act penal criminal”, a declarat Andrian Candu într-un mesaj video postat pe Facebook, transmite IPN.

„Este o veste bună că piloții moldoveni deținuți ostatici în Afganistan sunt bine și curând ar putea ajunge acasă. Autoritățile Republicii Moldova fac deja acțiunile oficiale pentru aducerea lor urgentă acasă. Ca persoană care prin natura funcției deținute am fost ținut la curent cu negocierile de eliberare a lor, pot să vă spun că ostaticii moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum patru luni, când autoritățile moldovene au finalizat negocierile, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Cineva le-a zis răpitorilor să-i mai țină puțin și să-i trimită acasă prin Moscova. Autoritățile noastre încearcă de patru luni să afle cine a generat această situație de blocaj și cu ce scop”, a spus șeful legislativului, menționând că astăzi este foarte clar cine.

Președintele Parlamentului sugerează că Igor Dodon exercită presiuni asupra piloților moldoveni să facă declarații care ar fi favorabile PSRM-ului în campania electorală. „Cerem în mod oficial președintelui Dodon să nu mai țină piloții moldoveni ostatici electorali în Moscova, după trei ani în care au avut destul de suferit”, a mai spus Candu.

Dodon a anunțat luni, 11 februarie, într-un briefing de presă, că cei doi cetățeni moldoveni ținuți ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberați. Aceștia se află actualmente la un spital din Moscova, iar la sfârșitul săptămânii vor fi aduși în Republica Moldova. Șeful statului a mai spus că acest lucru s-a reușit datorită implicării conducerii Federației Ruse, ca urmare a adresării sale.

Reclame