Noi detalii în dosarul „Centrul de Sănătate Publică”

Reprezentantul unui agent economic din capitală a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie în dosarul „Centrul de Sănătate Publică”. Acesta este bănuit că ar fi mituit funcţionarii CSP pentru a obţine peste o sută de certificate medicale privind susţinerea cursurilor de instruire igienică de către angajaţii companiei.

Foto: trm.md

Acesta a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi este cercetat pentru corupere pasivă. Potrivit materialelor cauzei penale, bănuitul ar fi transmis bani reprezentantului CSP, pe parcursul lunii decembrie 2018, pentru a obţine avizarea certificatelor medicale fără ca angajaţii companiei să participe la instruiri.

În prezent, numărul persoanelor audiate în dosarul CSP a ajuns la 31. Din aceştia 11 au statut de învinuit -4 se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar 7 şi-au recunoscut vina, cooperează cu ancheta şi sunt cercetaţi în stare de libertate. Alte 20 de persoane au calitatea de bănuit.

Ofiţerii de urmărire penală, împreună cu procurorii anticorupţie, întreprind acţiuni pentru identificarea întregii scheme de corupţie.

CNA se adresează către persoanele care au avut de pătimit de pe urma acţiunilor pretins ilegale ale angajaţilor CSP şi le îndeamnă să denunţe aceste fapte.

Precizăm că, până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de către instanţa de judecată, orice persoană se prezumă a fi nevinovată.



Categorii:Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.