VIDEO. Bărbat din Ungheni, reținut pentru proxenetism. Racola moldovence și le îndemna să practice prostituția în Italia

Un bărbat de 42 de ani, membru al unui grup infracțional, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind suspectat de proxenetism. Împreună cu o moldoveancă, acesta a format un grup specializat în organizarea practicării prostituției de către moldovence pe teritoriul Italiei.

Timp de o lună de documentare ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au stabilit că, bărbatul în complicitate cu femeia, care se în Italia, au determinat două tinere de 22 și respectiv 23 de ani, domiciliate în zona de centru a ţării, să practice prostituţia în Italia, în schimbul sumei de 2000 de euro, lunar. Zilnic, fetele urmau să deservească în jur de 10-15 clienți.

De asemenea, în urma acțiunilor de investigații s-a stabilit că suspecţii si-au desfășurat activitatea ilegală mai bine de un an, timp în care au racolat în scopul practicării prostituției pe teritoriul Italiei mai multe tinere din Republica Moldova.

Pentru a ajunge la locul destinației, suspectul în complicitate cu femeia, au perfectat din surse financiare proprii actele tinerelor. Astfel, la 14 februarie 2019, suspectul urma să le trimită la destinație cu microbuzul de pe ruta Chişinău-Italia, ultimele fiind aşteptate de complicele bărbatului.

În urma descinderilor, la 13 februarie, la domiciliu, poliţiştii l-au reţinut pe bărbatul suspect. De asemenea, au fost depistate și tinerele care în dimineaţa zilei de 14 februarie, urmau să fie transportate în Italia. La fel, au fost depistate şi ridicate mai multe documente probatorii de transferuri bănești efectuate din Italia de către complicele suspectului.

La 15 februarie curent, în privința suspectului a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile, iar în privința complicelui acestuia urmează a fi desfășurate toate acțiunile ce se impun în vederea reținerii acesteia.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Proxenetism” se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate în schema infracțională, identificarea altor tinere racolate, dar și în vederea identificării și confiscării mijloacelor bănești și altor bunuri obținute pe calea criminală.



Categorii:Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.