Premierul Ungariei salută inițiativa lui Macron de a reforma UE

Premierul ungar Viktor Orban, un critic aspru al Uniunii Europene, a salutat marţi iniţiativa preşedintelui francez Emmanuel Macron privind discuţii despre reformarea UE, declarând că „este timpul să se vorbească serios despre viitorul Europei”, scrie Reuters.

Viktor Orban. Foto: hepta.ro

Într-un comunicat trimis pe e-mail Reuters, Orban a afirmat: „Acest lucru ar putea marca începutul unei dezbateri europene serioase… Desigur, avem diferenţe de opinie privind anumite detalii, dar mult mai important decât aceste opinii diferite este că această iniţiativă este un început bun pentru un dialog serios şi constructiv privind viitorul Europei”.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a propus o ”reaşezare a spaţiului Schengen” în vederea restabilirii ”libertăţii în securitate”, într-un editorial publicat luni seara în mai multe publicaţii din Uniunea Europeană.

Şeful statului francez preconizează, de asemnea, ”o poliţie a frontierelor comună şi un birou european al azilului, obligaţii stricte de control, o solidaritate europeană la care să contribuie fiecare ţară europeană, sub autoritatea unui Consiliu European de Securitate Internă”.

Declaraţiile lui Orban vin după ce guvernul său a lansat săptămâna trecută o campanie sub sloganul ”Şi voi aveţi dreptul să ştiţi ce pregăteşte Bruxellesul”.

Campania a implicat afişe care sunt ilustrate cu feţele lui Jean-Claude Juncker, preşedintele CE şi membru PPE, şi miliardarului american de origine ungară Georges Soros, ţapul ispăşitor al lui Orban şi naţionaliştilor.

Cei doi sunt acuzaţi că vor să oblige statele membre UE să accepte refugiaţi şi să încerce să slăbească punctele de trecere ale frontierelor naţionale.

Acest lucru a dus la posibilitatea excluderii partidului lui Orban, Fidesz, din Partidul Popular European, cea mai mare grupare din Parlamentul European.

News.ro



Categorii:Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.