Ședința de constituire a parlamentului nou-ales urmează să aibă loc în cel mult 30 de zile de la alegeri

Parlamentul de legislatura a X-a se va convoca în ședința de constituire în cel mult 30 de zile de la alegeri.

Foto: fb.com/ParliamentRM

Potrivit articolului 63 (2) din Constituția R. Moldova, parlamentul se întrunește la convocarea președintelui R. Moldova în cel mult 30 de zile de la alegeri.

Şedinţa de constituire a parlamentului nou-ales va fi prezidată de cel mai în vârstă deputat. Decanul de vârstă, ca și în legislatura precedentă, este deputatul Eduard Smirnov, care, în acest an, va împlini 80 de ani.

La prima ședință, preşedintele Curţii Constituţionale urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii parlamentului şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi.

Parlamentul se consideră legal constituit din data şedinţei de constituire.

După constituirea legală a parlamentului se alege preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează biroul permanent al parlamentului. În termen de 10 zile de la prima ședință, vor fi constituite fracţiunile parlamentare, care funcţionează în baza regulamentului propriu.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.