Experți: R. Moldova a implementat o treime din acțiunile privind implementarea Acordului de Asociere cu UE

Republica Moldova a implementat doar 30 la sută din acţiunile prevăzute în planul naţional de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Este constatarea mai multor experţi, care spun că există în continuare probleme în justiţie, dar şi restanţe la investigarea furtului bancar. Reprezentanţii Ministerului de Externe speră că după investirea noului Guvern relaţiile cu UE vor fi îmbunătăţite, relatează trm.md.

Foto: tass.ru

„Până la sfârşitul anului curent există aproximativ 70 la sută dintre măsuri care trebuie finalizate. Practic, până la moment, guvernul a reuşit să îndeplinească 1/3 din ce şi-a propus pe parcursul acestor trei ani. Parlamentul trebuie să fie activ şi eficient şi guvernul şi în acelaşi timp, să existe voinţă politică”, a spus directorul IPRE, Iulian Groza.

„Este important ca aceste rapoarte să fie urmate de activităţi concrete din partea guvernării. Sperăm foarte mult că după instalarea Guvernului Republicii Moldova lucrurile se vor porni dintr-o altă perspectivă”, a declarat facilitatorul Platformei Naţionale FSC, Petru Macovei.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe precizat că relaţiile cu UE au fost mai slab conturate din cauza perioadei preelectorale şi a anunţat că justiţia rămâne o prioritate.

„Suntem în ultimul an de implementare a celei de-a doua agende de asociere, 2017-2019 şi în funcţie de conţinutul, viteza şi calitatea exerciţiului de implementare vom putea defini agenda de asociere cu UE”, a declarat secretarul de stat al Ministerului de Externe, Daniela Morari.

Republica Moldova a semnat acordul de asociere la Uniunea Europeană în vara anului 2014, la Bruxelles.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:,

2 răspunsuri

  1. Dacă ajunge Maia Sandu să facă alianță cu PSRM, atunci e clar că nu mai văd moldovenii integrare europeană.

    Apreciază

  2. Și asta este un rezultat excelent, pentru că nici un alt guvern nu a obținut astfel de rezultate.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Daniela Balan (@luxure_danna) Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.