Vama își eficientizează activitatea de management al riscurilor în cazul trimiterilor poștale

Cele mai bune practici în domeniul analizei de risc pentru tranzacțiile operate prin intermediul coletelor poștale sunt prezentate săptămâna aceasta în cadrul unui seminar organizat sub egida Organizației Mondiale a Vămilor (OMV).

Foto: customs.gov.md

Treisprezece funcționari vamali din cadrul Aparatului Central și biroului vamal Centru vor asimila noi cunoștințe privind metodologiile de profilare a riscurilor și de analiză a informației prealabile aferente trimiterilor poștale internaționale.

Conforma agendei, experții OMV vor prezenta tehnicile de analiză de risc aplicate de alte administrații vamale în cadrul determinării potențialelor riscuri de fraudare, precum și metodologiile de creare a registrelor de riscuri.

Sesiunea de instruire se va încheia cu înmânarea certificatelor OMV.

Menționăm că, seminarul face parte dintr-o serie de măsuri preconizate de instituție pentru eficientizarea mecanismului de monitorizare a trimiterilor poștale internaționale prin intermediul cărora sunt livrate bunurile procurate online.

Una dintre soluțiile examinate în acest sens se referă la revizuirea cadrului normativ care reglementează acest domeniu, astfel încât să fie prevenită folosirea abuzivă a facilităților prevăzute de legislație. Mai exact, este vorba despre prevederile conform cărora, bunurile cu o valoare mai mică de 300 de euro (transport terestru) sau 430 euro (transport aerian sau maritim) sunt scutite de taxe la import, nefiind, însă specificată periodicitatea cu care pot fi operate aceste importuri.

Necesitatea efectuării unor modificări în legislație este determinată de sporirea tentativelor de introducere în țară, într-o perioadă scurtă de timp, a unor loturi de bunuri neimpozabile, dar care sunt destinate comercializării. Au fost consemnate cazuri când una și aceeași persoană primea mai multe colete pe zi, în care se aflau același tip de bunuri, evaluate cumulativ la valori care depășeau limitele impozabile.

O altă măsură preconizată presupune crearea unui sistem de procesare prealabilă a coletelor transmise prin intermediul poștei rapide. Principiul de funcționare a acestuia va avea la bază schimbul de date dintre organul vamal și operatorii poștali, fapt ce va permite profilarea potențialelor riscuri de fraudare și emiterea unei decizii până să ajungă coletul la oficiul poștal de destinație.

Aplicarea măsurilor descrise va exclude eventualele fraude, va simplifica formalitățile de vămuire, iar acordarea liberului de vamă se va realiza într-un timp mai scurt.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.