Boțan: Cea mai „naturală” coaliție în legislativ este cea formată din PDM și PSRM

Directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boțan, consideră că cea mai „naturală” coaliție în următorul Parlament este cea formată de Partidul Socialiștilor cu Partidul Democrat. Potrivit lui, acest lucru nu s-a făcut încă public pentru că socialiștii sunt oameni experimentați și înțeleg că puterea reală rămâne în mâinile democraților, transmite IPN.

„Și s-ar putea să existe perdele de fum. Dar eu sunt convins că în spatele acestor fumigene, oamenii de la PDM și cei de la PSRM discută, inclusiv despre puterea reală care este în mâinile democraților”, a spus Igor Boțan în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul de televiziune TV8.

Fosta deputată Stela Jantuan este de părere că varianta alegerilor anticipate din start nu a fost exclusă. Aceasta pentru că situația în Moldova s-a schimbat comparativ cu perioada anterioară, atunci când „în numele Republicii Moldova și bunăstării poporului” se făceau tot felul de mișmașuri politice cu cumpărări de deputați și majorități parlamentare. „Acum nu mai merge acest lucru pentru că în Parlamentul Republicii Moldova a apărut o componentă care a venit pe valul protestelor. Această platformă care a constituit blocul politic ACUM a fost destul de populară în proteste nu numai pentru electoratul de dreapta, dar și pentru cei de stânga indeciși”, spune Stela Jantuan. Potrivit ei, există o presiune mare din partea societății, iar acest lucru nu va permite atât de ușor să se meargă pe calea pe care s-a mers până acum.

Jurnalistul Vlad Țurcanu, fost consilier prezidențial, susține că anticipatele constituie o variantă, dar până atunci ar trebui parcurși niște pași. Potrivit lui, au apărut elemente noi care nu pot fi tratate ca cele de dinainte. Jurnalistul s-a referit la faptul că „anterior stânga era clară în opțiunile sale, însă acum, mai degrabă se vede clar ce își dorește blocul ACUM, se știe cam ce ar vrea Partidul Democrat, dar Partidul Socialiștilor nu este foarte clar în opțiunile sale. Se vrea ca și cum curtat și cochetează într-un limbaj care nu întotdeauna este direct – ba cu blocul ACUM, ba cu PDM”, a menționat jurnalistul. El nu exclude că și de această dată au loc negocieri departe de ochii lumii.

La recentele alegeri parlamentare niciuna dintre formațiunile politice care au acces în Parlament nu au obținut suficiente voturi încât să formeze de una singură o majoritate legislativă. Până la ora actuală nu a fost anunțată crearea unei coaliții de guvernare.

Reclame


Categorii:Opinii

Etichete:, , ,

3 răspunsuri

  1. multi balaboli tolc zero
    mai intai impingeau ACUM sa se alieze cu PSRM, acum deja intorc macazul..

    Apreciază

  2. Cea mai naturala coalitie este o coalitie pro-Europeana!

    Apreciază

  3. Cel mai natural ar fi ca unele partide sa nu mai faca mofturi, dar sa actioneze in folosul cetatenilor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.