Tenismanul Radu Albot, decorat cu medalia „Meritul Diplomatic”

Pentru merite deosebite în promovarea imaginii Republicii Moldova, precum și activismul civic în educația tinerii generații, tenismanul Radu Albot a fost decorat cu medalia „Meritul Diplomatic”. Distincția i-a fost înmânată ieri sportivului astăzi de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul unei ceremonii festive, organizate la MAEIE.

Tudor Ulianovschi și Radu Albot

Ulianovschi a accentuat că, prin evoluțiile sale de succes în cadrul diferitor turnee ATP, Radu Albot a contribuit la promovarea imaginii țării noastre în lume, devenind, în acest mod, un ambasador al Republicii Moldova.

„Anume această prestație de excepție, precum și activismul lui civic, în special, în raport cu copii cărora le oferă experiența sa de fiecare dată când vine acasă, ne-a determinat să-l decorăm cu distincția Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene – medalia „Meritul Diplomatic”, a menționat șeful diplomației moldovenești.

Ministrul Ulianovschi a mai specificat că grație unor succese cum sunt cele ale lui Radu Albot în sport, dar și altor reușite din diverse domenii ale vieții social-economice, ne ajută zi de zi să facem Republica Moldova mai frumoasă și atractivă.

La rândul său, Radu Albot a menționat că este onorat să primească această distincţie, mulţumindu-i ministrului Tudor Ulianovschi pentru invitația şi posibilitatea de a se întâlni cu colectivul MAEIE. “Mereu voi reprezenta Republica Moldova şi mă voi strădui ca ţara noastră să fie cât mai cunoscută în lume“, a accentuat Radu Albot.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.