Apel către ACUM și PSRM să formeze o coaliție antioligarhică

Grupul civic „Inițiativa pentru Articolul 2 din Constituție” face apel către Blocul ACUM și PSRM să-și consolideze eforturile pentru a crea o coaliție antioligarhică în actualul Parlament. Aceasta, pentru a aproba legile necesare și a crea condiții pentru a desfășura alegeri parlamentare anticipate libere și corecte, în baza sistemului electoral proporțional. Membrii grupului susțin că este cel mai rațional scenariu și că nu există cauze argumentate care le-ar împiedica pe cele două partide să nu se așeze la o masă de discuții.

Într-o conferință de presă la IPN, expertul în energetică Sergiu Tofilat, cel care a dat citirii declarației Grupului, a remarcat că, respectând voința alegătorilor, deputații partidelor care au dat asigurări și au promovat programe antioligarhice sunt obligați să întreprindă totul pentru anularea sistemului mixt, numirea unei componențe noi a CEC-ului, eliberarea justiției și, în măsura posibilităților, a instituțiilor de forță de sub controlul politic al Partidului Democrat, cu scopul de a desfășura alegeri parlamentare anticipate libere și corecte. Membrii Inițiativei spun că nu au văzut suficientă voință politică și eforturi care ar putea duce la schimbarea puterii și la începerea procesului de revenire a Moldovei spre o democrație veritabilă.

„Acțiunile și declarațiile nehotărâte și vagi, înaintarea unor inițiative și condiții nechibzuite din partea Blocului ACUM și PSRM, au condus spre aceea că astăzi, la 38 de zile după alegeri, în pofida opțiunii foarte clare a electoratului, în Moldova nu s-a constituit o majoritate antioligarhică în Parlament, iar legislativul este nefuncțional”. Activiștii civici nu consideră formarea unei majorități în Parlament drept un scop în sine, dar menționează că Moldova are nevoie de o majoritate politică, sarcina căreia este să creeze condiții pentru desfășurarea unor alegeri democratice veritabile. În acest sens, votarea situațională a Blocului ACUM, în comun cu PSRM, constituie unicul scenariu posibil.

Expertul în politici publice, Ștefan Gligor, consideră că până acum nu a fost manifestată suficientă inițiativă de către ambele formațiuni politice. „Este regretabil faptul că blocul ACUM nu a pronunțat numele fracțiunii pe care o invită la negocieri. În același timp, este regretabil că PSRM a formulat o invitație care din start era clar că e inacceptabilă pentru Blocul ACUM”. Potrivit lui, indiferent de specificul fiecărui partid și modul de a comunica lucrurile, „sunt obligați să ne demonstreze tuturor că au făcut tot posibilul pentru a găsi voturile necesare în adoptarea pachetului de legi privind anularea sistemului mixt, numirea unor noi membri în CEC și organizarea unor alegeri libere anticipate”.

Expertul Asociației „Comunitatea WatchDog”, Valeriu Pașa, consideră că o eventuală alianță dintre PSRM și PDM va însemna că în foarte scurt timp ratingul PSRM și al lui Igor Dodon va cădea destul de jos. „Cei din PSRM nu pot să nu înțeleagă asta și nu sunt cointeresați de a face o coaliție clar vizibilă cu PDM. Dincolo de aceste negocieri care se duc la Președinție, considerăm că orice acțiune din partea PSRM, decât îndeplinirea promisiunii de a se opune sistemului oligarhic și de a înfăptui eliberarea instituțiilor statului, va însemna trădarea alegătorilor”, a subliniat Valeriu Pașa.

Analistul politic Victor Ciobanu consideră că președintele Igor Dodon a ajuns într-un final la concluzia că cel mai probabil scenariu sunt alegerile anticipate. Problema este că acestea vor decurge după sistemul actual, cu un scor previzibil, în care eventual PDM împreună cu Partidul Șor vor obține majoritatea fără a mai ține cont de PSRM, ACUM etc., iar opoziția actuală și cea precedentă vor fi „devorate” în aceste alegeri, care cu siguranță vor fi comasate cu cele locale. „Or, aceste alegeri trebuie să aibă loc în circumstanțele unui sistem proporțional, contextul reformatării instituțiilor responsabile de alegeri. ACUM și PSRM au de ales între aceste două variante, fie merg după condițiile lui Plahotniuc, fie schimbă regulile de joc care trebuie să fie cu totul altele”, spune analistul.

Comentatorul politic Alexei Tulbure este de părere că o eventuală coaliție PDM și PSRM ar însemna nu doar moartea politică a PSRM, dar păstrarea logicii și esenței guvernării de până acum, delapidarea fondurilor publice și evitarea responsabilității pentru asta.

Experții au venit cu un apel către cetățenii care au votat ACUM și PSRM să comunice cu politicienii din aceste partide și să le spună ce cred ei despre situația politică din țară și despre ce trebuie să facă PSRM și Blocul ACUM.

Grupul civic „Inițiativa pentru Articolul 2 din Constituție” este format din experți și activiști care s-au unit pentru apărarea articolului 2 din Constituție. Acesta stabilește că puterea aparține poporului. Membrii inițiativei și-au propus să promoveze acest concept, în special în ceea ce ține de desfășurarea alegerilor libere și corecte.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:, ,

1 răspuns

  1. Maia Sandu si-a pus toate ONG-urile sa strige ca trebuie de facut alianta cu Dodon? Fa Maie, tu esti oaie? Da Cursul European!?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.