Mii de țigări nedeclarate, depistate de vameși în roțile a două platforme auto

Un moldovean, de 36 de ani, intenționa să ajungă în Germania cu mii de țigarete, disimulate în platformele auto transportate. Produsele din tutun, însă, au fost depistate de vameșii de la „Leușeni”, care, acționând în baza analizei de risc, i-au scanat ansamblul de vehicule. Cazul a fost înregistrat aseară, 3 aprilie, la ieșirea din țară.

customs.gov.md

În urma imaginilor prelevate, s-a stabilit prezența unor obiecte suspecte în roțile celor două platforme auto transportate, dar și în torpedoul microbuzului de model „Volkswagen T4”.

Pentru confirmarea suspiciunilor, a fost implicat și câinele specializat al Vămii, care a reacționat la aceleași locuri. Astfel, a fost luată decizia demontării torpedoului și pneurilor, iar în rezultat, au fost depistate 25.800 de țigarete de diverse mărci, cu timbru de acciz al R. Moldova.

Atât lotul de țigarete, cât și ansamblul de vehicule în care au fost depistate produsele din tutun au fost reținute. Bărbatul mai urmează să achite și o amendă de până la 4.500 de lei.

Tot aseară, fără vehicul a rămas și un bărbat care încercase să iasă din țară cu 7.000 de țigarete nedeclarate. Produsele din tutun erau ascunse în mai multe ascunzișuri dintr-un autocamion. Este vorba despre torpedou, filtrul de aer și compartimentul destinat bateriilor auto.

Cazul a fost raportat de către vameșii de la Cahul, care continuă cercetările.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.