Maia Sandu: Șansele de a ajunge la o înțelegere cu PSRM sunt extrem de mici

Șansele de a ajunge la o înţelegere cu Partidul Socialiştilor privind acțiunile comune în parlament sunt extrem de mici, susţine președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care face parte din blocul ACUM, Maia Sandu.

Maia Sandu. Foto: tribuna.md

Potrivit Infotag, ea a menţionat la postul JurnalTV că, „în situația actuală, orice rezultat politic nu este ideal și amenință cu anumite riscuri în viitor”.

„Dar pentru locuitorii Moldovei, un fel de linie roșie, un punct de plecare este de a scăpa țara de regimul care o ține într-o situație disperată și face presiune asupra populației. Regimul doar își extinde politica de teroare și, prin urmare, cetățenii doresc să facem tot posibilul pentru a slăbi puterea oligarhică”, consideră fostul ministru al Educației.

Potrivit ei, „anume din acest motiv blocul ACUM rămâne deschis dialogului, deși șansele ca fracțiunea socialistă să dea dovadă curaj și să voteze legile (pachetul de legi antioligarhice, propus de bloc – n.r.) sunt foarte mici, dacă acestea există”.

„ACUM a întreprins deja o serie de măsuri care ar putea stabili un dialog, dar socialiștii deocamdată găsesc doar pretexte pentru a tergiversa procesul. Ca rezultat, am ajuns la concluzia că ei pur și simplu se tem și în primul rând acest lucru se referă la liderul informal al PSRM, Igor Dodon. Socialiștilor nu le-a mers să fie conduşi de o persoană laşă, care ia decizii numai pentru că se teme de Plahotniuc (președintele PDM – n.r.) sau de Kremlin”, a spus Sandu.

Reclame


Categorii:Actualitate

Etichete:, , ,

2 răspunsuri

  1. Apucate fa oaio de lucru! Degeaba te-am votat! Vad ca tie nu-ti pasa de oameni~

    Apreciază

  2. Mai bine anticipate decât o proastă ca asta la guvernare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.