Băsescu, despre situația de la Chișinău: Partidele au obligația să creeze un Guvern

Cele trei partide mari care au acces în Parlament, și cu Partidul Șor, trebuie să convină asupra unui Guvern și aceasta este obligația lor. În cazul unor alegeri anticipate, rezultatul va fi același. Partidele, dincolo de avea interesele lor, au o obligație fundamentală, care le justifică existența, aceea de a da guverne țărilor. Declarația aparține fostului președinte al României, Traian Băsescu, președintele de onoare al Partidului Mișcării Populare.

Traian Băsescu. Foto: Elena Covalenco / ipn.md

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Traian Băsescu a menționat că partidele care nu dau în timp util guverne țărilor, indiferent care ar fi compromisurile pe care trebuie să le facă, sunt partide care nu au nimic comun cu respectarea intereselor unei țări, chiar cu patriotismul.

„Nu pot să cred că s-au inventat, mai nou, partide cărora nu le pasă că țara nu are guvern. Că tot îi aud că bat câmpii – mergem la anticipate. Care va fi rezultatul? Același”, a notat fostul șef de stat.

Potrivi lui, dacă legea electorală va rămâne aceeași, o schimbarea consistentă în opțiunile electoratului nu se va produce. Și în aceste condiții, partidele care au acces în Parlament nu ar putea obține alte rezultate, ele trebuie să se înțeleagă asupra unui guvern. Întrebat cine ar trebui să constituie o coaliție, Traian Băsescu a spus: „să o facă pe care o vor”.

În altă ordine de idei, Traian Băsescu a declarat că „PMP va colabora cu orice Guvern de la Chișinău, deoarece colaborarea Partidului Mișcării Populare dintotdeauna a venit cu gândul la cetățenii Republicii Moldova, nu la partide”. Potrivit lui, până la urmă alegerile parlamentare din 24 februarie au fost democratice și corecte, astfel fiind etichetate de OSCE. Atât timp cât au fost corecte, înseamnă că aceasta a fost voința poporului, iar dacă aceasta este voința poporului, nu au de ce să se „codească” și să dea țării Guvern. „Orice Guvern va avea Republica Moldova, PMP va sprijini aplicarea Acordului de Asociere”, a mai spus fostul președinte al României.

După alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, în Parlamentul Republicii Moldova au acces patru partide: Partidul Socialiștilor (35 de mandate), Partidul Democrat (30 de mandate), Blocul ACUM (26 de mandate) și Partidul Șor (șapte mandate). De asemenea, în legislativ au acces trei deputați independenți.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:,

2 răspunsuri

  1. Asta borbeste sa nu taca, eu usor sa povesteste cind nu faci nimic la fel cum si Nastase cu Maia.

    Apreciază

  2. În dependență ce Guvern, dacă unul pro-rus chiar nu se merită…Mai bine anticipate.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.