Fruntașă PUN: Configurația Parlamentului poate să fie schimbată în urma anticipatelor

Prim-vicepreședinta Partidului Unității Naționale, Ana Guțu, consideră că anticipatele nu ar trebui să fie o sperietoare pentru partidele politice pentru că democrația costă și atunci când politicienii nu se înțeleg între ei, survin anticipatele. Potrivit ei, configurația Parlamentului poate să fie schimbată ca rezultat al anticipatelor pentru că cetățeanul cu singuranță îi va taxa pe cei care nu au fost responsabili și nu au acționat conform programului electoral. Declarațiile au fost făcute în platoul emisiunii „Țara” de la postul TV Vocea Basarabiei, transmite IPN.

Ana Guțu. Foto: anagutu.net

„Alegerile costă, dar și democrația costă. Din momentul în care politicienii sunt imaturi și nu vor să înțeleagă că de comportamentul lor politic depind salariile bugetarilor, pensiile, indemnizațiile, vom avea astfel de situații de instabilitate cu care ne-am deprins”, a declarat politiciana.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea spune că, până la data de 9 iunie, când se presupune că ar putea fi dizolvat Parlamentul, ar putea să existe surpriza creării unei majorități parlamentare.

„Lucrurile încep să se precipite și faptul că în curând vom fi vizitați de mai mulți demnitari demonstrează că și geopolitica începe să se precipite și factorul extern intră în Republica Moldova și va încerca să influențeze lucrurile”, spune comentatorul politic.

Potrivit lui, este vorba de vizitele unui reprezentant al Federației Ruse, unui reprezentant al Uniunii Europene și posibil unul al Statelor Unite. Corneliu Ciurea spune că prezența unui reprezentant rus denotă faptul că majoritatea va fi formată cu implicarea Partidului Socialiștilor, doar că rămâne de văzut cu care dintre forțe va face această alianță. „Probabil democrații, dar, evident, lucrurile nu sunt așezate și tocmai aceste vizite vor avea ca scop apropierea părților”, a menționat comentatorul.



Categorii:Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.