Julian Assange prezintă simptome de tortură psihologică, raport ONU

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, prezintă toate simptomele asociate cu expunerea prelungită la tortura psihologică şi nu ar trebui extrădat în SUA, conform lui Niels Melzer, expertul ONU privind tortura, care l-a vizitat pe Assange în închisoare, relatează The Guardian.

Julian Assange. Foto: news.harvard.edu

Melzer este aşteptat vineri să facă apel la guvernul britanic să nu îl extrădeze în SUA. Informaţiile vin după ce Assange a fost prea bolnav, conform avocaţilor săi, pentru a participa prin videoconferinţă la audierea cazului său joi.

Assange s-a mutat în spitalul închisorii Belmarsh, în Londra, unde este închis timp de 50 de săptămâni pentru că nu a respectat termenii eliberării condiţionate. SUA au cerut extrădarea lui pentru că a publicat documente clasificate.

După ce s-a întâlnit în mai cu Assange şi mai mulţi medici care l-au examinat, Melzer va spune vineri că se teme că drepturile lui Assange vor fi încălcate dacă este extrădat în SUA şi va condamna ceea ce el descrie ca fiind „abuzul intenţionat la care a fost supus timp de mai mulţi ani”.

„Deşi sunt şi unele probleme din punct de vedere fizic, acestea sunt gestionate de serviciul medical din închisoare”, a afirmat Melzer.

„Ceea ce a fost îngrijorător a fost partea psihologică şi anxietatea lui constantă. El are sentimentul că este în pericol şi că toată lumea este o ameninţare. A înţeles care este funcţia mea dar a fost foarte agitat şi ocupat cu propriile gânduri. A fost dificil să am o discuţie foarte structurată cu el”, a adăugat Melzer.

Melzer a afirmat că Belmarsh este o închisoare veche şi este nemulţumit de acest lucru însă a descris facilitatea ca fiind „bine îngrijită”, adăugând că descrierile de genul „Guantanamo, varianta din Marea Britanie” nu sunt potrivite. El a precizat că Assange nu se află în secţiunea de înaltă securitate a închisorii.

Avocatul a afirmat că biroul său a fost abordat de avocaţii lui Assange în decembrie. Însă a precizat că iniţial a ezitat să îi preia cazul, recunoscând că a fost afectat de o „prejudecată” în ceea ce-l priveşte pe australian.

Totuşi, el a început investigaţia în martie şi mai devreme săptămâna aceasta, a trimis scrisori către miniştrii de Externe din SUA, Marea Britanie şi Suedia.

„Pe parcursul ultimilor nouă ani, Assange a fost expus la abuz persistent şi din ce în ce mai sever care a variat de la o persecutare judiciară sistematică şi izolarea sa în ambasada Ecuadorului, hărţuire şi supraveghere în interiorul ambasadei. El a fost ridiculizat, insultat şi umilit şi au existat chiar îndemnuri pentru asasinarea sa”, va afirma Melzer vineri.

Melzer a adăugat că autorităţile britanice au contactat biroul lui de la Geneva pentru a a informat că guvernul britanic va publica o dezminţire punct cu punct a acuzaţiilor sale.

„Am fost surprins, de exemplu, să văd că la data la care a fost arestat a fost adus imediat adus în faţa unui tribunal după şase ani în ambasadă şi apoi imediat condamnat. Conform statului de drept, m-aş aştepta ca cineva să fie arestat şi apoi să aibă la dispoziţie câteva săptămâni pentru a se apăra”, va susţine Melzer.

„În 20 de ani în care am lucrat cu victime ale războiului, am observat violenţe şi persecuţie politică, nu am văzut niciodată un grup de state democratice să se unească pentru a izola, demoniza şi abuza o singură persoană pentru o perioadă atât de lungă şi fără să ţină cont de demnitatea umană şi statul de drept”, va afirma Melzer, cel care a fost consilier juridic pentru Crucea Roşie.

News.ro

Reclame


Categorii:Externe

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.