Năstase spune că HAOSUL e aproape

Președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, copreședintele blocului ACUM, consideră că cea mai mare probabilitate sunt alegerile parlamentare anticipate. În opinia lui, acest lucru și-l dorește liderul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Declarația a fost făcută la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8, transmite IPN.

Andrei Năstase. Captură video: privesc.eu

Andrei Năstase spune că discuțiile care au avut loc între blocul ACUM și PSRM au fost întotdeauna blocate de cei din urmă. Iar condițiile pe care le-a înaintat ACUM, alegerea unui președinte al Parlamentului și numirea unui premier din partea blocului, spune politicianul, nu sunt pentru el personal, dar pentru a asigura votarea a câtorva legi importante pentru schimbarea situației din țară. Liderul PPDA spune că ar existe reticențe referitor la modul cum se va comporta PSRM după ce ar obține funcția de președinte al legislativului având în vedere că a votat, potrivit lui Andrei Năstase, mai multe legi în comun cu Partidul Democrat.

Andrei Năstase spune că socialiștii au venit la discuții cu ACUM abia după vizita în Republica Moldova a vicepremierului rus Dmitri Kozak. În discuțiile de marți cu socialiștii, Andrei Năstase le-a spus celor din PSRM că blocul ACUM nu găsește niciun argument în sprijinul insistenței lor de a avea un președinte al Parlamentului în condițiile în care într-un stat parlamentar cel care câștigă cel mai mare număr de voturi pretinde la funcția de premier.

„Nu găsim niciun argument în sprijinul faptului că funcția de speaker trebuie să fie a PSRM și anume a doamnei Zinaida Greceanîi”, a adăugat Năstase.

În același timp, el a reiterat angajamentul blocului ACUM de a se retrage din funcția de președinte al Parlamentului, eventuaal, în favoarea candidaturii PSRM, imediat după votarea, promulgarea și publicarea pachetului de legi „antioligarhice”.

Potrivit lui, PSRM și PDM nu vor să-și asume formalizarea unei alianțe pentru că există o anumită presiune din exterior și Igor Dodon folosește această presiune ca exprimare a faptului că nu face nicio coaliție. „Știind foarte bine că alegerile anticipate pe sistemul actual de vot sunt benefice lui Plahotniuc și Partidului Democrat”, spune Andrei Năstase.

Marți, 4 iunie, PSRM a răspuns invitației blocului ACUM de a reveni la discuțiile pe marginea unei posibile colaborări în cadrul Parlamentului. Potrivit declarațiilor reprezentanților celor două formațiuni, aceste discuții nu au dus la un numitor comun.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:,

2 răspunsuri

  1. Nastase, haosul esti tu!

    Apreciază

  2. Nastase, esti prost ca probka de sampanie

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.