La Chișinău vor fi instalați senzori de măsurare a calității aerului

Pe străzile principale din cinci sectoare ale orașului Chișinău vor fi instalați senzori de măsurare a calității aerului. Echipamentul va monitoriza non-stop nivelul de poluare al aerului, datele urmând a fi furnizate în timp real pe un portal web.

Echipamentul inteligent va fi instalat în următoarele luni de către o companie privată, în cadrul unui program de granturi lansat de Proiectul „Orașe Verzi Durabile pentru Moldova”, implementat de PNUD și finanțat de Facilitatea Globală de Mediu.

Echipamentul va măsura următorii parametri: ozon (O3), dioxid de azot (NO2), dioxid de sulf (SO2), monoxid de carbon (CO), pulberi în suspensie (conform cerinţelor UE de calcul a indexului de calitate a aerului), nivelul de zgomot, temperatura, presiunea şi umiditatea aerului. Pulberii în suspensie (PM10 și PM2.5) sunt particule fine generate de industrie, trafic și încălzirea locuințelor.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat va selecta locațiile exacte. Aceasta va fi prima reţea de măsurare şi vizualizare în timp real a calităţii aerului din Chişinău.

Actualmente, calitatea aerului este monitorizată de Laboratorul pentru Calitatea Aerului Atmosferic, care are în rețeaua sa opt posturi staţionare de monitorizare (șase în Chişinău şi două în Bălţi). Datele privind nivelul de poluare al aerului sunt prelevate de trei ori pe zi, în baza acestora fiind elaborate rapoarte zilnice şi lunare.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 91% dintre locuitorii planetei respiră aer poluat, fapt ce provoacă 7 milioane de decese pe an.

Reclame


Categorii:Actualitate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.