Discuții PDM-PSRM despre formarea unei coaliții de guvernare

Conducerea PDM se va întruni vineri, 7 iunie, în Consiliu Politic Naţional. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele PDM, Vladimir Cebotari, după o rundă de discuţii avută cu reprezentanții PSRM în vederea creării unei eventuale coaliţii de guvernare.

Potrivit lui Cebotari, întâlnirea cu reprezentanții socialiștilor a avut loc în această dimineaţă la parlament. La eveniment au fost prezenți şi deputaţii Violeta Ivanov şi Corneliu Padnevici. El a spus că astăzi nu s-a discutat despre funcții, ci despre prioritățile oamenilor.

„PDM are un singur obiectiv – de a forma majoritatea parlamentară şi numirea unui guvern, care va face viaţa oamenilor mai bună. Noi am anunţat colegii despre dorinţa PDM ca viitorul executiv să continue proiectele lansate de guvernul Filip”, a spus Cebotari.

Potrivit sursei citate, PDM optează în continuare pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE şi îşi doreşte continuarea proiectelor sociale.

După întâlnirea cu PDM, deputatul PSRM, Ion Ceban, a spus că formaţiunea pe care o reprezintă a luat act de propunerile democraţilor şi le vor discuta la Consiliul Republican al socialiştilor, care va avea loc astăzi la ora 15.00.

Moldpres



Categorii:Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.