Candu explică de ce a fost propusă data de 6 septembrie pentru eventuale alegeri anticipate

Prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Andrian Candu, explică de ce a fost aleasă data de 6 septembrie, zi de vineri, pentru eventuale alegeri parlamentare anticipate. Potrivit lui, acesta este termenul limită, conform legii, în care poate fi organizat un scrutin anticipat. Andrian Candu spună că a fost luat în considerare și faptul că partidele politice ar trebui să aibă timp pentru a se pregăti de un asemenea scrutin, transmite IPN.

Andrian Candu

„Termenul minim este de 60 de zile, termenul maxim este de 90 de zile. Și pentru ca să nu existe nicio acuzație sau speculație, s-a luat termenul maxim, în a 90-a zi ca toate partidele și instituțiile să aibă timp să se pregătească pentru desfășurarea alegerilor parlamentare”, a declarat Andrian Candu la emisiunea „Replica” de la postul de televiziune Prime TV.

Andrian Candu spune că, potrivit legii, nimeni nu trebuie să ia sau să păstreze cu forța puterea. „În cazul de față, când există un dezechilibru, cel mai bun judecător este cetățeanul și cea mai bună soluție este să te adresezi celui care poartă puterea, adică cetățeanului. Cetățeanul Republicii Moldova, conform Constituției este purtătorul puterii – el decide cine are dreptate și cine n-are dreptate, el este cel mai bun arbitru”, spune democratul.

Comentatorul politic Anatol Țăranu consideră că o problemă mare în Republica Moldova este Curtea Constituțională. Potrivit lui, dacă CC ar avea în societate o reputație impecabilă, practic n-ar exista probleme, toți ar fi nevoiți să se conformeze deciziilor Curții. Anatol Țăranu spune că deocamdată nu este vorba de o lovitură de stat: „o lovitură de stat va fi numai dacă va exista o sentință judecătorească în acest sens”.

„Noi tot mai profund și mai profund intrăm într-o criză politică ce este gata și care promite să se prefacă într-o criză cu violențe în stradă”, consideră comentatorul.

Alegerile parlamentare anticipate urmează să aibă loc pe 6 septembrie. Un decret în acest sens a fost semnat duminică, 9 iunie, de către Pavel Filip, care, conform avizului Curții Constituționale, a exercitat temporar interimatul funcției de șef al statului.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.