Maia Sandu va pleca în vizite oficiale în Ucraina și Germania

Premierul Maia Sandu a fost invitată în Ucraina și Germania, pentru a efectua două vizite oficiale în aceste țări, transmite IPN.

Maia Sandu. Foto: gov.md

Astfel, într-o postare pe pagina de Facecbook, premierul Republicii Moldova scrie că va pleca la Kiev pe 11 iulie și mulțumește președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru invitație și disponibilitatea de a avea această întrevedere atât de repede.

„Următoarele mele vizite oficiale în calitate de prim-ministru le voi face la Kiev, pe 11 iulie, și la Berlin, pe 16 iulie. Ucraina și Moldova au experiențe politice similare în regiune, mai ales în ceea ce privește lupta împotriva corupției și construirea unor state democratice și funcționale axate pe nevoile și aspirațiile cetățenilor, și au același obiectiv de integrare europeană.”, scrie Maia Sandu.

De asemenea, prim-ministrul Republicii Moldova scrie că, pe 16 iulie, va efectua o vizită în Germania, la invitația cancelarului Angela Merkel. Maia Sandu mulțumește pentru sprijinul constant acordat de Germania cetățenilor Republicii Moldova. „Germania a fost, de fiecare dată, un aliat de încredere al Republicii Moldova în promovarea și consolidarea democrației în țara noastră și în susținerea obiectivelor strategice ale Republicii Moldova.”, a transmis Maia Sandu.

Reclame


Categorii:Actualitate

Etichete:,

1 răspuns

  1. Cum sa se duca in Ucraina, dupa ce Nastase a votat la APCE pentru Rusia? Trebuie sa aiba obraz tare gros

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.