Ex-deputată: Nu Eduard Harunjen decide dacă pleacă sau rămâne în funcția de procuror general

Fosta deputată Stella Jantuan susține că nu Eduard Harunjen decide dacă pleacă sau rămâne în funcția de procuror general. În opinia ei, deocamdată nu este evident că sistemul cade, iar abordarea actualei guvernări este mai mult situativă decât conceptuală, care ar trebui să reiasă din declarația adoptată de Parlamentul Republicii Moldova despre statul capturat. Opiniile au fost exprimate la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8, transmite IPN.

Foto: procuratura.md

„Eu pot să spun cu siguranță, deși subiectiv, că asemenea figuri ca Harunjen, Bețișor și alte persoane ale fostului regim care se aflau în funcții-cheie, prin care au fost efectuate operațiuni ilegale, scheme, asemenea oameni nu iau decizii personal”, a menționat fosta deputată, sugerând că cineva din fosta guvernare continuă să stea în spatele acestora.

Comentatorul politic Victor Ciobanu susține că sistemul juridic este format în așa fel încât procurorul general este figura-cheie a întregului sistem, este persoana care vine în Parlament și retrage imunitatea deputaților, care intentează dosare penale față de judecători în anumite condiții.

„Iată de ce Harunjen are indicații clare să rămână „până la ultimul patron”, pentru că atât timp cât rămâne în funcție, situația rămâne nemișcată”, spune comentatorul.

În opinia lui Ciobanu, actuala majoritate parlamentară nu a conștientizat importanța declarației privind statul capturat pe care a votat-o în legislativ.

Fadei Nagacevschi, consilierul președintelui Parlamentului, susține că nimeni nu intenționează să-l demită pe Eduard Harunjen din funcția de procuror general. Potrivit lui, se va discuta cum a ajuns acesta în fruntea Procuraturii, pentru că, potrivit legii, candidatul la funcția de procuror general nu avea voie să fie membru al Consiliului Superior al Procurorilor în ultimele șase luni până la numire, iar Eduard Harunjen era membru al CSP. „Eu am întrebări dacă el, în general, era compatibil cu această funcție și cum a ajuns în funcție”, spune Fadei Nagacevschi.

El afirmă că nu va fi anulat efectul actelor pe care le-a semnat Eduard Harunjen aflându-se în funcție, ci va fi efectuată o monitorizare pentru a se stabili care dintre ele au fost legale și care ilegale.

Parlamentul Republicii Moldova se convoacă astăzi, 9 iulie, în ședință pentru a iniția procedura de demitere a procurorului general, Eduard Harunjen. Despre aceasta a scris, pe pagina de Facebook, președintele Igor Dodon.



Categorii:Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.