Procurorul general Eduard Harunjen a demisionat

Preşedintele Igor Dodon a anunţat joi, 11 iulie, că a semnat decretul de eliberare din funcţie a procurorului general, Eduard Harunjen, în baza cererii de demisie depusă de acesta.

fb.com/dodon.igor

Potrivit lui Dodon, „este imperativ ca noua conducere a Procuraturii Generale să fie aleasă în cel mai scurt timp”.

„Consider că noul Procuror General trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, cu experiență în organele Procuraturii, să fie integru și capabil să restabilească buna imagine a instituției, asigurând, prin supremația legii, investigarea multiplelor ilegalități, inclusiv a celor comise în trecut”, a opinat Dodon.

Şeful statului a precizat că va semna un decret de numire doar a unui candidat înaintat de Consiliul Superior al Procuraturii.

Eduard Harunjen a fost numit în funcţia de procuror general în decembrie 2016. Acesta are 47 de ani şi din 1994 a activat în Procuratura municipiului Chişinău. Din 1996 şi până în anul 2005 a ocupat funcţia de şef-adjunct al mai multor secţii din Ministerul Afacerilor Interne. În perioada 2011-2013 a fost procuror pentru misiuni speciale în Procuratura Generală, ulterior a deținut funcţia de procuror anticorupţie şi prim-adjunct al procurorului general.

Moldpres

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.