Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul de deputat

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul de deputatul. Anunțul a fost făcut marți, 30 iulie.

Vlad Plahotniuc. Captură video: publika.md

„În actuala situație, în care mandatul de deputat nu mai valorează mare lucru, nu-mi pot îndeplini nici obligațiile față de electoratul din Nisporeni, cei care au făcut mandatul meu cel mai reprezentativ în actualul parlament, după numărul de voturi. Nu ar fi corect față de ei să țin ocupat acest loc câtă vreme nu pot să-mi îndeplinesc mandatul primit de la ei, din motive care nu depind de mine”, a scris Vlad Plahotniuc pe Facebook.

Vlad Plahotniuc a adăugat că nu are nevoie de imunitate parlamentară. „Știu că instituțiile de drept sunt presate politic sa mă lipsească de imunitate, nu au motiv legal pentru un astfel de demers, dar vor fi obligate prin abuzuri să o facă. Prin renunțarea la imunitate, odată cu demisia din funcția de deputat, doresc să opresc și aceste abuzuri și presiuni politice asupra instituțiilor de drept”, a precizat sursa citată.

Vlad Plahotniuc a devenit deputat în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, în circumscripția uninominală Nisporeni.

Moldpres

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.