Ministrul Brânzan face harcea-parcea dintr-un mare program guvernamental

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, consideră că până la sfârşitul anului „trebuie pus capăt programului „Drumuri bune”, care este o moştenire a fostei guvernări”.

Vadim Brânzan. Foto: Miroslav Rotari / Sputnik

Potrivit Infotag, joi, în cadrul unui briefing după şedinţa Guvernului, el a spus că acest program are două neajunsuri mari.

„În primul rând, programul nu face parte din nicio strategie națională de dezvoltare, a fost creat ad-hoc, în scopuri strict electorale și, ca urmare, implementarea programului nu ține cont de obiectivele strategice de dezvoltare a infrastructurii rutiere, ci constă în a construi drumul „de la biserică la cimitir”. În al doilea rând, pentru a participa la program, conducerea primăriilor trebuie să vină la Chișinău şi să roage ministrul să le dea bani ca să-și construiască drumuri la ei acasă. Aceasta nu e democrație, este Evul Mediu ceea ce a făcut Partidul Democrat, i-a îngenunchiat pe acești primari”, a spus ministrul, precizând că Guvernul precedent a promis 2 mlrd. lei pentru program, dintre care doar 950 mil. lei au fost bugetate.

Potrivit lui, în cadrul programului, au fost încheiate 34 de contracte, care nu mai pot fi anulate.

„Dar anul viitor, dezvoltarea infrastructurii rutiere va suferi modificări radicale. În primul rând, intenționăm să creăm un fond separat pentru dezvoltarea infrastructurii drumurilor, care va fi destinat autorităților locale. Primarii vor primi bani, îi vor gestiona de sine stătător și tot ei vor fi responsabili de executarea lucrărilor. De asemenea, intenționăm să facem cât mai transparent procesul de achiziții publice și licitații în acest domeniu”, a spus ministrul.



Categorii:Economie

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.