Iulie 2019, luna cea mai caldă înregistrată vreodată în lume

Luna iulie 2019, marcată de o caniculă excepţională în Europa, a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în lume, devansând luna iulie 2016, potrivit datelor serviciului european Copernicus privind modificările climatice, relatează AFP.

Foto: vremeanoua.ro

„Luna iulie este în general cea mai caldă lună a anului în lume, însă potrivit datelor noastre (această lună iulie 2019) este de asemenea cea mai caldă înregistrată vreodată, cu puţin”, a anunţat luni, într-un comunicat şeful serviciului, Jean-Noël Thépaut.

„Odată cu continuarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi impactul asupra creşterii mondiale a temperaturilor, recorduri continuă să fie bătute”, a subliniat el.

Potrivit datelor Copernicus, mercurul a urcat în iulie cu 0,04°C mai sus decât la precedentul record din iulie 2016, un an marcat de influenţa unui puternic El Niño.

Această diferenţă este atât de slabă, încât este posibil ca alte organisme de referinţă, care colectează şi analizează date în mod puţin diferit, să nu reuşească să ajungă la aceeaşi concluzie, se arată în comunicat.

Agenţia atmosferică americană NOAA nu şi-a publicat încă concluziile cu privire la luna iulie.

Potrivit Copernicus, temperatura lunii iulie 2019 a fost cu 0,56°C mai mare ca media perioadei 1981-2000. Aceasta este cu aproape 1,2°C mai mare decât nivelul preindustrial – baza de referinţă a experţilor ONU cu privire la climă.

News.ro



Categorii:Externe

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.