Ministrul Economiei: Îmi doresc ca fiecare cetățean în parte să se simtă în R. Moldova ca acasă, nu ca în ospeție

Proiectele de dezvoltare economică, atragerea investițiilor, importanța dezvoltării forței de muncă şi sporirea nivelului de motivare a diasporei de a reveni acasă au fost câteva priorități menționate în discursul ministrului Vadim Brînzan, la deschiderea oficială a Zilelor Diasporei 2019.

mei.gov.md

Ministrul a trecut în revistă direcțiile de dezvoltare și prioritățile MEI pentru perioada următoare, printre care, sectorul energetic, mediul de afaceri, infrastructura de transport, tehnologiile informaționale, sectorul urbanism și construcții.

De asemenea, Vadim Brînzan a menționat că mulți cer rezultate imediate și au tot dreptul, accentuând totodată că munca pe care a preluat-o, e ca o casă care are fundamentul putred și pereții crăpați, iar pentru a trăi în ea trebuie să facă o reparație capitală și să întărească fundamentul pe care stă statul.

În discursul său, Vadim Brânzan a mai precizat că echipa sa va munci asupra legilor, astfel încât să aducă la normalitate situația economică a țării.

„Știu că drumurile sunt sub orice nivel de decență; știu că suntem buni în IT, dar nici acest domeniu nu e valorificat la justa lui valoare; știu că avem potențial economic, dar avem nevoie de sprijin extern; știu că este birocrație și vă confruntați cu bariere administrative, dar nu avem legi funcționale. Sunt lucruri cunoscute, dar nu și imposibil de schimbat. Și asta vom face în mandatul nostru la Minister”, a afirmat Vadim Brînzan.

În acest an, Zilele Diasporei se desfășoară în perioada 15-17 august, fiind organizate o serie de activități pe diverse subiecte de interes pentru diaspora din Republica Moldova.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.