Parlamentul a aprobat modificări la legislația bancară

Parlamentul a aprobat modificări în legislaţie pentru a defini noţiunea de „asistenţă de lichiditate în situaţii de urgenţă”. Deputaţii au aprobat proiectul, în prima şi a doua lectură, în şedinţa plenară de joi.

Foto: c

Potrivit modificărilor legislative, Banca Naţională a Moldovei va avea posibilitatea de a oferi asistenţă de lichiditate în situaţie de urgenţă (credite de urgenţă) doar unei bănci solvabile şi viabile. Astfel, au fost anulate prevederile ce au permis acordarea de asistenţă de lichiditate celor trei bănci comerciale insolvabile.

De asemenea, au fost excluse din lista de active eligibile acceptate de către Banca Naţională a Moldovei în calitate de garanţii la acordarea de credite băncilor a cambiilor simple şi a titlurilor emise cu privire la bunuri sau mărfuri, datorită faptului că acestea nu sunt utilizate frecvent pe piaţa autohtonă.

Proiectul de lege actualizează şi cadrul legal privind rezervele obligatorii în scopul controlului monetar şi managementului lichidităţii.

Parlamentul este în sesiune extraordinară în perioada 12-16 august curent.

Reclame


Categorii:Economie

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.