PLDM: Toată puterea în stat este acaparată de un partid

Biroul Permanent Central al Partidului Liberal Democrat din Moldova s-a reunit, marți, 20 august a.c., într-o ședință extraordinară.

Foto: Dan Guțu / ipn.md

Principalele subiecte de pe ordinea de zi au vizat pregătirea pentru alegerile locale generale din 20 octombrie a.c., participarea PLDM în alegerile parlamentare noi, convocarea Consiliului Național Politic al partidului și aprobarea declarației privind participarea PPDA și PAS la acapararea celor mai importante instituții ale statului de către forțele pro ruse prin intermediul PSRM. La eveniment au participat președinții organizațiilor teritoriale, precum și potențialii candidați la funcțiile de primari și consilieri locali.

Președintele PLDM, Tudor Deliu, a vorbit despre procesul de pregătire a organizațiilor teritoriale ale partidului pentru campania electorală din toamnă, atât pentru alegerile locale, cât și pentru cele parlamentare. În acest context, președinții organizațiilor teritoriale ale PLDM au raportat despre implementarea planului de acțiuni pentru alegerile locale, înregistrarea candidaților și a echipelor locale de consilieri.

Reclame

La finalul reuniunii, Biroul Permanent Central al PLDM a aprobat o declarație privind situația social-politică de după crearea coaliției de guvernare PSRM-ACUM. În document se menționează că democrația și statul de drept din Republica Moldova se află într-un mare pericol.

„Sub acoperirea actualei majorități parlamentare, are loc acapararea celor mai importante instituții și structuri ale statului de către partidul pro Putin, condus de Igor Dodon. Contrar angajamentelor asumate, noua majoritate parlamentară încă nu a declanșat procesul de deoligarhizare și de scoatere din captivitate a statului. Deși a promis să elimine schemele de monopol de pe piață și intermediarii din sistemul energetic, de a îmbunătăți mediul de afaceri și de a crea locuri de muncă acasă cu salarii mai mari, guvernarea înăsprește politica fiscală și împovărează oamenii cu majorări de tarife și scumpiri”, se mai spune în declarație.

Partidul Liberal Democrat din Moldova cere PPDA și PAS să se disocieze de acțiunile subversive ale PSRM de politizare a instutuțiilor statului și să oprească acest proces de subjugare a Republicii Moldova, demonstrând astfel că nu sunt complici la războiul hibrid, pe care președintele rus Vladimir Putin îi poartă pentru a-și menține dominația politică și economică în spațiul post-sovietic. În caz contrar, alegerile parlamentare anticipate vor fi inevitabile.

La finalul declarației, PLDM face apel către toți cetățenii Republicii Moldova să pună presiune pe actuala guvernare pentru a o determina să își respecte promisiunile și angajamentele asumate privind dezrădăcinarea corupției, îmbunătățirea calității vieții, relansarea economiei și a procesului de integrare europeană.

La reuniune, Biroul Permanent Central al PLDM a decis, de asemenea, convocarea Consiliului Politic Național al partidului pe 24 august 2019.

Reclame


Categorii:Politică

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.