Cetățeni de origine kurdă, depistați la Aeroportul Chișinău cu acte falsificate

Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău documentează doi cetățeni de origine kurdă, locuitori din sud-estul Turciei, care au prezentat două permise de ședere cipriote cu semne vădite de falsificare. Cazul a fost înregistrat ieri, 23 august a.c., în timpul efectuării controlului de frontieră la ruta Chișinău-Kiev.

Foto: border.gov.md

Pentru formalitățile de control s-au apropiat doi bărbați de 24 și 38 de ani, care s-au legitimat în baza pașapoartelor eliberate de autoritățile din Turcia. În timpul verificării documentelor, dar și în discuție cu aceștia s-a aflat că urmează să ajungă în Cehia. Conform unor bănuieli rezonabile de existență a documentelor falsificate și în cooperare colegii din Biroul Migrație și Azil al MAI, polițiștii de frontieră au solicitat să prezinte acte care le-ar permite șederea legală într-un stat european. În acest sens, bărbații au înmânat pentru control permise de ședere, care ar fi emise de autoritățile cipriote. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestora, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, ocazie cu care polițiștii de frontieră au constatat că nu îndeplinesc condițiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind falsificate.

Din cercetările primare s-a aflat că cei doi cetățeni turci ar fi fost ajutați de o persoană străină la perfectarea actelor contrafăcute, inclusiv la organizarea călătoriei acestora în Cehia.

Pe faptul celor depistate, ofițerii de investigație și ofițerii de urmărire penală din Aeroportul Internațional Chișinău continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun. Străinilor nu le-a fost autorizată trecerea frontierei de stat.



Categorii:Societate

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.