Marina Tauber și Reghina Apostolova, reținute

Deputatele Marina Tauber și Reghina Apostolova, cărora Parlamentul le-a ridicat imunitatea, au fost reținute luni seara, 16 septembrie. Procuratura Generală menționează că reținerea vine ca urmare a „încercării acestora de eschivare de la acțiunile de urmărire penală”, transmite IPN.

Marina Tauber și Reghina Apostolova

Într-un comunicat de presă al Procuraturii se precizează că „părăsirea incintei (Parlamentului – n.r.) și deplasarea lor într-o direcție necunoscută, au făcut necesară reținerea acestora, în scopul aplicării măsurilor de urmărire penală”.

Totodată, Procuratura Generală menționează că scopul solicitării în fața Parlamentului „nu a urmărit reținerea expresă a persoanelor vizate – deși legea permite – ci ridicarea imunității pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală, care include un set complex de măsuri”. Procuratura promite că va reveni cu detalii.

Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a declarat în plenul Parlamentului din aceeași zi că există probe concludente privind implicarea deputatelor în frauda bancară. Potrivit procurorului, Marina Tauber și Reghina Apostolova, începând cu 17 august 2012, au participat activ la devalizarea sistemului bancar, acordând ajutor în preluarea unei bănci de grupul lui Ilan Șor.

Ulterior, Denis Ulanov, deputat în Fracțiunea Partidului Șor, a calificat cererile de ridicare a imunității Marinei Tauber și Reghinei Apostolova ca fiind o „răzbunare politică și personală” la adresa președintelui partidului, Ilan Șor, din partea președintelui Igor Dodon. El spune că deputații din partid nu se tem, nu se consideră vinovați și nu intenționează să se ascundă.

Reclame


Categorii:Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.