CtEDO a pronunțat 45 de hotărâri de condamnare a Rusiei și a R. Moldova în cazurile transnistrene

Până în prezent, CtEDO a pronunţat 45 de hotărâri de condamnare a Federaţiei Ruse şi a Republicii Moldova în cazurile transnistrene, reprezentate de către Asociaţia Promo-Lex. În total, Curtea a dispus încasarea a peste cinci milioane de euro, dar până în prezent Federaţia Rusă şi-a onorat obligaţiile de plată doar în două cauze – dosarul Ilaşcu şi cel al lui Vadim Pisari, băiatul care a fost împuşcat pe podul de la Vadul lui Vodă.

În dosarul şcolilor din stânga Nistrului sunt 18 reclamanţi: profesori, angajaţi, elevi şi părinţi din patru şcoli cu predare în grafia latină: Liceele „Lucian Blaga” din Tiraspol; „Mihai Eminescu” din Dubăsari; „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoriopol, dar şi Gimnaziul din satul Corjova, raionul Dubăsari. Acum cinci ani, mai mulţi profesori ai acestor şcoli au fost reţinuţi de miliţia din regiunea transnistreană, în timp ce se deplasau spre Tiraspol, fiindu-le încriminată contrabandă cu bani, când de fapt aceştia transportau salariile, asigurate de Chişinău.

Reclame

„Acest fapt a reprezentat o măsură de intimidare, de descurajare, ca elevii, profesorii care doresc să studieze limba română în grafie latină să nu mai frecventeze astfel de instituţii”, a spus avocatul Promo-Lex, Vadim Vieru.

Pe acest caz, CtEDO a obligat Federaţia Rusă să achite un prejudiciu moral în valoare de 186 de mii de euro şi cinci mii de euro costuri şi cheltuieli.

„În ce condiţii am fost, în aceleaşi am şi rămas, la fel în clădirea veche fără sală, fără cantină şi fără condiţii pentru elevi. Hotărârea va fi pe deplin îndeplinită atunci când şi cei de la Grigoriopol nu vor trebui să circule, şi cei de la Râbniţa vor face reparaţii în clădirile care se dărâmă. De fapt clădirile construite de Chişinău…avem în jur de 200 de copii, sunt copii dornici de a învăţa”, a spus Raisa Pădurean, vice-directoarea Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Potrivit avocaţilor Promo-Lex, în această cauză Federaţia Rusă a fost găsită responsabilă şi de violarea dreptului la libertatea şi siguranţa persoanei, dar şi a dreptului la viaţa privată.

„Sub aspectul că administraţia de acolo a creat impedimente ca persoanele care se consideră de etnie moldoveni – români să-şi manifeste acest specific al etniei sale, prin care face parte inclusiv şi educaţia în limba natală”, a menţionat Vieru.

Reclame

Potrivit avocatului, Moldova, alături de Federaţia Rusă, în cazurile cu privire la regiunea transnistreană, a fost condamnată şi Republica Moldova pentru transmiterea unor persoane către reprezentanţii administraţiei de la Tiraspol.

„Este vorba despre Filin, un cetăţean al Republicii Moldova, locuitor al sectorului Ciocana din Chişinău, care a fost reţinut de reprezentanţii poliţiei şi transmis reprezentanţilor miliţiei din regiunea transnistreană, o situaţie similară a fost şi în cauza Negruţă versus Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Prin urmare, Moldova a fost la fel găsită responsabilă de violarea dreptului la libertate şi siguranţa persoanei”, a precizat Vadim Vieru.

Dacă Republica Moldova şi-a onorat până în prezent toate obligaţiile de plată, atunci în cazul Federaţiei Ruse avocaţii Promo-Lex spun că au depus toate documentele de rigoare la Comitetul de miniştri al Consiliului Europei, pentru obligarea acesteia de a executa hotărârile CtEDO.

trm.md

Reclame


Categorii:Transnistria

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.