Dodon a adus un deserviciu intereselor naționale ale țării, deputat

Discursul preşedintelui Igor Dodon la tribuna ONU este dezamăgitor. De această părere este deputatul blocului ACUM Dumitru Alaiba, care sugerează că preşedintele ar fi trebuit să separe tezele geopolitice pentru consum intern de discursul pentru comunitatea internaţională, însă nu a făcut asta.

Igor Dodon. Foto: fb.com/dodon.igor

„La ONU, preşedintele a adus un deserviciu intereselor naţionale ale ţării şi a lovit în eforturile pe care le depunem în ultimele luni de a avea un discurs care să unească societatea noastră în jurul valorilor şi obiectivelor cu care sunt de acord cu toţii. Regretabil. Comunitatea internaţională merită mai multă sinceritate şi mai puţin populism”, a scris Alaiba pe Facebook.

Reclame

Alaiba spune că zi de zi trece „peste multe lucruri”, cu care nu este de acord, „de dragul liniştii şi pentru a avea o cooperare funcţională”, dar şi pentru a putea promova reforme, şi declară că vrea să vadă aceeaşi atitudine şi de partea cealaltă, adică a socialiştilor.

„Dar când semnezi cu partenerii un acord de cooperare destul de echilibrat, după care mergi la New York, la ONU, cu asemenea discursuri, eu o să pun la îndoială bunele intenţii şi sinceritatea în dorinţa de a reforma cu adevărat această ţară. La fel ca 3 luni în urmă, între noi încă nu există încredere. Dacă vrem să o construim, nu aşa se face. Iar fără încredere, valoarea oricărui acord este zero”, conchide Alaiba.

Amintim că joi, Igor Dodon a ţinut un discurs de la tribuna ONU, în care a cerut recunoaşterea de facto a statutului neutralităţii Republicii Moldova şi a salutat iniţiativa Rusiei de a relua procesul de distrugere a muniţiilor de la Cobasna, însă a evitat să ceară direct Rusiei retragerea trupelor militare din strânga Nistrului.

TVR Moldova



Categorii:Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.