Turismul stomatologic a crescut cu 15% în ultimul an

În dorinţa de a face economie, tot mai mulţi europeni aleg să-şi repare dantura la Chişinău. Experţii susţin că numărul celor care vin în Republica Moldova pentru a căpăta un zâmbet de milioane a crescut cu 15 la sută doar în ultimul an. Şi asta pentru că serviciile sunt de patru ori mai ieftine decât cele europene. La asta se adaugă si apariţia mai multor curse low-cost spre Chişinău.

Fotografie de Daniel Frank pe Pexels.com

Implanturi, proteze, faţete dentare… Sunt cele mai populare servicii dentare pe care străinii le solicită la clinicile stomatologice din Republica Moldova. Lombardo Agostino a venit din Italia şi spune că pentru întreg tratamentul dentar ar fi plătit, la el în ţară, 19 mii de euro. Aici însă nu îl va costa decât şapte mii de euro.

Reclame

În acest fel, faima dentiştilor basarabeni se răspândeste în întreaga Europă, de la clienţi mulţumiti de calitate, dar şi datorită sumelor consistente economisite. După Italia, Spania, este a doua ţară europeană din care vin cei mai mulţi pacienţi în Republica Moldova. David Garcia este din Barcelona şi spune că şi-a adus întreaga familie în aceste zile la Chişinău pentru tratament dentar.

O clinică dentara din Chişinău, care primeste doar pacienţi străini, spune că doar în acest an a simţit o creştere cu 20 la sută a numărului de clienţi. Cei mai mulţi pacienţi sunt din Italia, Franţa, Elveţia, Spania şi Marea Britanie.

Proprietarul clinicii spune că stomatologii lui cunosc minim două limbi străine, pe lângă română şi rusă, iar in sprijinul pacienţilor a angajat şi şapte traducători.

Experţii susţin că turismul stomatologic a fost dezvoltat de basarabenii plecaţi în străinătate, care se întorc în ţară pentru tratamente.

Capacitatea turismului medical din Republica Moldova ar putea reanima şi mai mult economia ţării, dacă autorităţile ar investi în promovare, capitol la care Chişinăul este codaş în zonă.

TVR Moldova



Categorii:Societate

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.